| Comunism si generatia celor nascuti in anii '80. Acesta este target-ul acestui concurs (care e mai degraba un mic experiment cultural) ce consta in trimiterea de texte (eseuri evocatoare) despre comunismul trait al acestei generatii. Ce ati trait? Ce credeti despre ce ati trait, ce amintiri va mai macina si acum? ce inseamna toate acestea? Cei care nu l-au trait au citit carti, au vazut filme documentare, au auzit de la ceilalti, ce cred ei despre toate acestea? Asadar nu exista limita de varsta. Premiul va consta intr-o carte supriza ce va fi trimisa prin posta celui care va castiga. Data limita este 1 august 2004. |
|
Concursul s-a incheiat. Un rezumat statistic ar suna simplu: trei
participanti, trei texte si cativa cititori. Targetul nu a fost atins
decat
indirect, caci doar unul din participanti se incadreaza in generatia
'recenta'
a celor nascuti in anii '80. Vom reveni la target, dupa ocolul legitim
al celor
trei texte. Textul ametitului este savuros, chiar inspirat prin conjunctura, insa se opreste la granita particulara a evocarii. Amintiri ce pot crea in mintea cititorului paralele anamnezice, insa amintiri ce camufleaza o vaga luare de pozitie, ce totusi nu a fost luata. Stil tineresc, proaspat, uneori prea proaspat. Vorbaretul a fost extrem de inspirat si chiar inovator in alegerea textul sau: un colaj de fragmente ce creaza un tablou al unei epoci (ultimul deceniu comunist). Este cel mai bun din punct de vedere literar ( e scris aerisit, are stil si finete) din textele primite. Are ironie, amaraciune, inspiratie, insa nu are glas. Daca as duce gandul mai departe pare ca o declaratie literara a unui martor, o declaratie enumerativa ce nu razbate ca 'statement', accentul cazand pe un domeniu socio-economic avand interpretare doar la nivelul selectivitatii amintirilor. Undeva, ceva s-a pierdut din gravitatea subiectului. Oricum, recunoastem autorului o naturalete a scrisului ce poate fi dezvoltata in vocatie. Textul abatelui (salatadeurs), la prima vedere, este jenant: greseli gramaticale de tot felul (de exemplu, nu exista gandire misticista), greseli de tehnoredactare si greseli de stil. Un text grabit, frust, vulgar-resentimentar si pe alocuri subiectiv (si totusi a fi subiectiv este un merit). Autorul nu pare a stapani decat artificiile sinceritatii, iar calitatile literare ale textului necesita un efort minutios pentru a fi descoperite. Si totusi, exista in acest text un 'ceva' ce a lipsit in celelalte. Pentru a ramane in universul aceluiasi discurs (ca al textului) vom spune ca el dovedeste ca are ceea ce reproseaza ca lipseste in alta parte: coaie. Are curajul si agresivitatea unei marturii veritabile, are sfidarea si are capacitatea de a devenit exemplu moral. Autorul si-a permis riscul unor judecati de valoare, unor critici abrupte, a unei evaluari generale, a unei atentionari. Textul are urgenta unui semnal de alarma si autorul a gasit tonul inspirat de a se adresa celor tineri (pana la urma ei raman target-ul). Probabil nu toate aprecierile sale sunt pertinente, probabil ar exista cateva inexactitati (anul 1938 a fost varful economiei romanesti interbelice, insa cresteri economice au existat si in perioada comunista, unul din punctele in care graficul a fost ridicat s-a situat la mijlocul deceniului al saptelea), insa abatele a avut glas si cred ca a starnit reactii interioare la cititorii sai. El este castigatorul. In mare, concursul a fost unul reusit. Si-a atins tinta (sa spuna ceva despre generatia tanara), a lucrat si prin sine si prin 'legenda' sa (a vorbit prin ineditul initiativei sale), a miscat ceva, a coalizat ceva, s-a instituit ca un minim punct de reper. Vizualizand textele si cunoscand varsta participantilor iti apare un grafic frumos in fata ochilor: de la cel mai tanar (ametitu) pana la cel mai 'batran' (abatele) gravitatea abordarii creste vizibil: de la amitiri fara glas, trecand prin amintiri ordonate in tipare si pana la amitiri insotite de o atitudine. Judecand doar din prisma lumii acestui concurs s-ar putea spune ca perioada comunista nu s-a ridicat la gradul urgentei decantarii intr-o tema de reflectie pentru generatia tanara. Comunismul ca tema de dezbatere nu mai renteaza, in mentalul celor tineri el se afla deja situat la nivelul mitic al exotismelor istoriei (exotism uneoi vag, alteori demonizat, oricum mitizat). O mare parte din lectiile invatate din comunism nu mai privesc pe cei tineri si acest lucru e bine, caci lumea noastra politica in care ne vom plimba viata adulta va avea alt chip ce nu se va supune regulilor istoriei clasice (Fukuyama cu sfarsitul sau de istorie poate greseste, insa ar trebui sa dea de gandit). Fantomele comunismului mai bantuie inca, insa noi, deja, i-am facut pe ei sa devina anacronici, situandu-ne intr-o contemporaneitate cu referinta in viitor care nu mai este ce a fost candva (ca sa-l citam pe abatele intr-o alta luare de pozitie). Ne-am trait copilaria in zorii unei epoci, pe cand altii isi traiau tineretea in apusul aceleasi epoci si totusi alta (pentru ei). Valul ce vine nu stie multe lucruri din taria valului ce a fost, un val nou ce nu stie a fi obiectiv cu valul dinaintea sa, un val sfidator cum ii sta bine oricarei tinereti, o anumita imberbitate igienica ce calca pe adevarurile vechi pentru a si le crea pe ale sale (aici rezida puterea miopiei politice a unei generatii vizavi de comunism). E doar o ipoteza atacabila. Daca ei traiesc in lumea in care lectia comunismului ii poate ajuta, noi traim in lumea in care viitorul ne-a devenit din ce ce mai contemporan. Suntem totusi bebelusii antichitatii mileniului III si deja avem alte lupte de purtat. |